FAMILIA ÎN ECHILIBRU
mie., 25 feb.
|Zoom
webinar gratuit
Data:
25 feb. 2026, 19:00 – 20:30
Zoom
Despre eveniment:
Parentingul vine cu multe întrebări. Unele apar din primele luni, altele se adună în timp.
Ce e normal și ce nu? Când intervenim și când lăsăm lucrurile să se așeze? Oare am făcut destul? Am procedat bine?
De multe ori, părinții nu duc lipsă de informație. Dimpotrivă, informația e multă și uneori contradictorie. Așa ajung să nu mai știe ce să creadă și rămân cu sentimentul că, deși fac multe lucruri „corect”, ceva nu se leagă.
Acest webinar a apărut din această realitate.
Ana Bunea (consultant în somnul copilului), Răzvan Biriș (psiholog) și Alexandra Constantin (medic pediatru), vom vorbi deschis despre provocările reale ale familiilor de azi și despre de ce abordarea integrată face diferența.
Suntem trei părinți care, dincolo de rolurile noastre profesionale, trăim aceleași îndoieli și provocări ca orice familie. Vedem zilnic în practica noastră părinți implicați, atenți, care vor ce e mai bun pentru copilul lor, dar care ajung obosiți și confuzi din cauza informației fragmentate și a presiunii de a face totul perfect.

În acest webinar NU vorbim doar despre copil, ci despre familia ca un sistem ce trebuie înțeles:
De ce parentingul de azi este atât de greu, chiar și pentru părinți informați și implicați
Cum presiunea de a face „totul corect” creează anxietate și epuizare, nu siguranță
De ce prea multă informație ajunge să creeze confuzie, nu claritate
Copilul ca semnal, nu ca problemă – ce ne transmit somnul, comportamentul și îmbolnăvirile
De ce soluțiile izolate nu funcționează pe termen lung (somn, sănătate, comportament)
Ce înseamnă, realist, echilibrul într-o familie cu copii mici
Acest webinar nu își propune să te învețe „cum să faci lucrurile perfect”.
Este un spațiu sigur, în care aducem claritate, normalizăm dificultățile și te ajutăm să vezi lucrurile mai așezat, cu mai puțină presiune.
Copilul nu este o problemă ce trebuie rezolvată!
Copilul face parte dintr-o familie care funcționează ca un sistem ce trebuie înțeles.
Daca ai un copilas cu vârsta între 0-6 ani și simți că ai nevoie de mai multă înțelegere și mai puțină presiune, te așteptăm alături de noi într-un webinar prin care ne dorim să aducem mai mult ECHILIBRU în familia ta!
Înscrierea este gratuită. Locurile sunt limitate.